ADUCEM NATURA IN INTERIOR
TERARII CU PLANTE TROPICALE NATURALE, COMPLET AUTOMATIZATE
Adrian Atinge este inginer horticol, specializat în arta florală. A studiat mult timp zona de terarii și a reușit să realizeze un produs unic tech-fusion, în care tehnologia se îmbină cu natură.
Simona Atinge este specializată în vanzări și marketing, fiind preocupată permanent să răspundă profesionist nevoilor clienților. De asemenea, lucrăm cu o echipă de experți, de la arhitecți până la consultanți IT, pentru a realiza un produs premium.
De cele mai multe ori, atunci când construim un terariu, trebuie să ne coordonăm și cu alte echipe, independente de noi. Suntem concentrați pe lucrul în echipă, pentru că suntem conștienți că predarea unui proiect la timp depinde și de noi. De la proiectare și până la finalizare, construcția terariului ține cont de toții parametrii, astfel încât livrarea să se facă la timp.
Pe lângă partea de creație, preocuparea majoră a echipei noastre este aceea de a produce un terariu sustenabil. De la selecția plantelor, până la tehnologia folosită, totul are ca obiectiv principal sustenabilitatea produsului. În plus, inovația adusă, de urmărire la distanță a parametrilor esențiali printr-o aplicație, asigură o monitorizare permanentă a microclimatului din interior.
O echipă care lucrează ca o familie și o familie care lucrează ca o echipă! Pasiune pură, dedicare, profesionalism și rezultate uimitoare! Fiecare terariu nou creat pe care l-am văzut îmi întărește convingerile că produsul acesta este unic, spectaculos și că poate deveni cu ușurintă Regele spațiului în care este amplasat!
Andreea Vieru - Designer de interior